Dinamo este pe locul 12 în Liga 1 Betano, la șapte puncte distanță de ocupanta ultimului loc ce asigură prezența în play-off. Finanțatorul vicecampioanei FCSB, Gigi Becali, a plasat chiar un „pariu” în cazul în care Mircea Rednic va reuși să o ducă pe rivala de moarte în primele șase echipe din campionat.
„Poate să înceapă de acum, să-și facă antrenament. Ca și mine, eu la fiecare masa aveam cate un pahar de vin, am fost acolo (n.red. – în Arabia Saudită) și nu aveam voie cu alcool”, a spus Mircea Rednic la conferința de presă premergătoare meciului cu Concordia Chiajna, în replică pentru Gigi Becali.
Patronul FCSB a declarat recent că se va îmbăta în Piața Universității în cazul în care Dinamo va prinde play-off-ul. „E imposbil de făcut. Eu, dacă el reușește asta, care eu nu am mai băut de 25 de ani, eu mă îmbăt. În Piața Universității. Da, de bucurie. Eu nu zic că Rednic nu e bun antrenor, e valoros antrenor, știu și eu. Dar cum să poți să faci? Ca să spui tâmpenia pe care a spus-o: ‘Domne, o să fim acolo, în play-off’. Cum să spui așa ceva? La primul pas, egal, la revedere. A făcut egalul și la revedere”, a spus Becali pentru Pro X
Partida de pe terenul ilfovenilor va fi ultima din acest tur de campionat pentru Dinamo, care se va deplasa apoi la Voluntari, iar în etapa a doua din retur vor juca pe teren propriu împotriva rivalei FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER